IMG_0146

Antreprenoare din întreaga țară s-au reunit la evenimentul de networking  “Visul Prinde Aripi prin Istorii de Succes”

Fiecare conexiune realizată, conversație împărtășită și relație alimentată cu propriu exemplu se adaugă la puterea colectivă a vocilor femeilor și la propulsarea  femeilor din afaceri spre aspirațiile lor.

Femeile antreprenoare reprezintă o verigă importantă în dezvoltarea economiei Republicii Moldova iar  și trebuie susținute prin diverse programe de stat. Despre aceasta, a anunțat Veronica Arpintin, Secretară de Stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării în cadrul evenimentului de networking  “Visul Prinde Aripi prin Istorii de Succes” care s-a desfășurat azi în satul Congaz.

În cadrul aceluiași eveniment președinta Consiliului AFAM, Carolina Bugaian a vorbit despre necesitatea consolidării eforturilor femeilor antreprenoare din întreaga țară pentru a promova eficient abilitarea economică a femeilor.

Onorina Șoric, Ofițer de programe CIPE pe Moldova, a menționat că organizația pe care o reprezintă susține dezvoltarea antreprenoriatului feminin, inclusiv prin crearea unui mediu optim pentru imputernicirea femeilor în Republica Moldova, evidențiind rolul societății civile și a dialogului de parteneriat pentru schimb de experiență, motivare, identificare de soluții la problemele aparente și acțiuni de advocacy.

Zinaida Emelyanova, directoare executivă a Agenției de inovații și dezvoltare, a subliniat importanța participării antreprenoarelor din întreaga țară la astfel de evenimente, menționând că reuniunea de azi reprezintă o oportunitate aparte pentru un schimb de experiență între participante .

Anna Statova, Președinta asociației antreprenorilor din Găgăuzia-NEXT a salutat organizarea evenimentului de networking în Congaz, cel mai mare sat din Europa, adăugând ca astfel de evenimente unesc eforturile tuturor în promovarea acțiunilor îndreptate spre o creștere economică a RM.

Un subiect separat al discuțiilor a fost discutarea Agendei legislative a femeilor și a propunerile de ajustare a cadrului legislativ  pentru a impulsiona activitatea antreprenorială a femeilor și dezvoltarea premiselor socio-economice pentru independența economică a femeilor în particular în partea ce ține de accesul la serviciile de educație timpurie prin crearea creșelor de tip familial.

Deosebite mulțumiri pentru participare Organizației pentru Dezvoltarea Afacerilor, IFAD, Asociației de afaceri Next.

”Visul Prinde Aripi prin Istorii de Succes ”, este un eveniment de networking co-organizat de AFAM cu suportul strategic al Centrului Internațional pentru Antreprenoriat Privat  (CIPE) și Asociația de afaceri NEXT.

 

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *