p7

Ina Chiriac, Director, „Wissmatec”

„Daţi dovadă de curaj şi curiozitate în domeniul în care activaţi.”

După absolvirea facultăţii am aplicat pentru o poziţie în cadrul companiei Sty Fly. Nu am reuşit să-i conving din prima să-mi ofere o şansă dar, datorită insistenţei mele, am fost angajată pentru o perioadă de probă, după care am fost numită în calitate de maistru. După o jumătate de an, am ajuns să deţin poziţia de şef de depozit şi să fiu responsabilă pentru efectuarea unor lucrări exclusive pentru prietenii fondatorilor.

După ce am plecat de la Sty Fly, am obţinut poziţia de manager în cadrul companiei Wissmatec. Nu aveam nicio experienţă în spate, şi plus la toate, toată documentaţia era în limba germană. Compania se lansase de curând pe piaţă, şi în primii doi ani de activitate s-a axat, în mare parte, pe importuri. Am devenit director al acesteia în 2009, când am început să merg în diferite vizite de studiu cu scopul de a acumula experienţă.

Pe parcursul carierei mele am întâmpinat numeroase dificultăţi. În perioada în care compania era specializată pe import, o dificultate o reprezenta ansamblul procedurilor de vămuire a mărfii. O altă problemă este faptul că nu avem un spaţiu propriu dar arendăm unul, iar acest lucru ne împiedică să avem un sediu stabil. Alte probleme sunt legate de lumină, transportatori, reţineri în vamă. O problemă cu care se confruntă, cu siguranţă, şi alte companii este personalul necalificat.

Stereotipul, potrivit căruia, în spatele unei femei de afaceri se află un bărbat reprezintă, de asemenea, o problemă stringentă. Se întâmplă des ca unii bărbaţii să nu vrea să discute afaceri cu reprezentante ale sexului frumos, considerându-le incompetente. În calitate de director, funcţie pe care o deţin deja de şase ani, am întâmpinat multe dificultăţi, dar prin muncă şi perseverenţă, am reuşit să le depăşesc pe toate.

O realizare cu care mă mândresc este sistemul ventilator pe care l-am livrat unei companii europene. Nu a fost deloc uşor să obţinem acest contract, dar am reuşit şi am demonstrat că în Moldova se produce calitate europeană. Acesta a fost primul meu proiect de succes.

Vreau să cunosc mai multe, îmi place ceea ce fac şi sunt curioasă, căci mereu învăţ ceva nou. Pe viitor, intenţionez să mă concentrez mai mult asupra dezvoltării companiei. Mă bucur mult că acum putem accesa piaţa europeană prin intermediul fondatorilor care au îndrăgit ţara noastră şi se luptă cu sistemul din ţară. Mai mulţi investitori străini au avut curajul să lupte cu acest sistem şi sprijină companiile cu acelaşi spectru de servicii. Eu cred că Moldova poate să facă lucruri frumoase. Putem produce lucruri cu adevărat bune, demne de a fi exportate nu doar în Europa, ci peste tot în lume. Moldova ar putea deveni o punte de legătură dintre Est şi Vest.

Vreau să văd cât mai multe femei implicate în mediul afacerilor. Sunt mereu dispusă să ajut femeile care doresc să-şi lanseze propriile afaceri, împărtășesc cu ele experienţa mea personală şi le ofer idei despre cum să iniţiezi afaceri cu perspectivă având la dispoziţie un capital modest. Am cunoscut multe femei care au atins culmile succesului, fapt ce mă bucură foarte mult.

Femeile care aleg să facă carieră, trebuie să fie îndrăgostite de ceea ce fac. În cazul afacerilor, trebuie să conştientizeze că, în calitate de fondatoare, ele vor fi cele care vor deschide şi închide uşa biroului. Este important să depună mult efort şi să nu se aştepte ca rezultatele să apară din a doua zi. Urez tuturor femeilor să aibă încredere în propriile forţe şi putere să-şi depăşească fricile. Daţi dovadă de curaj şi curiozitate în domeniul în care activaţi. Investiţi în dezvoltarea personală şi nu uitaţi să aveţi atât planul A şi B, cât şi C. Planul C trebuie să reflecte viziunea voastră personală, modul în care vreţi să vă dezvoltaţi afacerile şi culmile pe care doriţi să le atingeţi.

Acest articol a fost creat de către Asociaţia Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM), în cadrul proiectului „Istoria mea de succes”, cu sprijinul Programului ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finanțat de Guvernul Suediei.

Comments are closed.