Mai multe despre oportunități de angajare dar și despre activitatea companiei internaționale de telecomunicații Moldcell, refugiatele din Ucraina au putut afla sâmbătă 13 mai, 2023 în cadrul unei vizite organizate de AFAM în cadrul proiectului „Abilitarea femeilor afectate de crize pentru o societate mai bogată şi mai stabilă”, implementat de CNTM în parteneriat cu AFAM, cu susținerea UN Women, și finanțat de Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară.
Aceasta este a doua vizită de acest gen, femeile refugiate având ocazia, în cadrul proiectului să meargă la întreprinderea Grupul ”BM” din Moldova. Oportunitatea de a afla mai multe despre posibilitatea de integrare în societatea din Moldova este foarte bine venită, spun refugiatele.
”Aceste vizite mi-au arătat că femeile antreprenoare din Moldova sunt foarte active, chiar mai active de cât bărbații”, mai în glumă mai în serios spune Oxana, o refugiată din Odesa. ”Multe din exemplele de succes despre care am aflat de la femeile antreprenoare, doamne cu funcții de conducere, inspiră și mă fac să gândesc că și eu pot”, mai adaugă femeia.
Și pentru refugiata din Ucraina, Larisa vizita la Moldcell înseamă o oportunitate de a afla din prima sursă despre cum și unde își poate găsi un loc de muncă. ”Sunt în Moldova deja de un an. Copiii mei merg aici la școală. De formare sunt contabilă, e ceea ce făceam acasă, dar vreau să mă reprofilez ca să pot să câștig un salariu decent în Moldova, și sper că aceste vizite mă vor învăța să înțeleg mai bine”.
Carolina Bugaian, directoarea generală Moldcell și Președinta Consiliului de Administrare AFAM, a menționat că: ”Pe piața muncii din Moldova se simte un deficit, atât în ceea ce privește clienții, cât și în ceea ce privește forța de muncă. Sosirea refugiaților în țara noastră a fost primită ca oportunitate. Pentru că există mai multe posibilități de a integra noii membri în societatea noastră, care pot să aducă o plus valoare și care să se simt ca acasă”.
Proiectul „Abilitarea femeilor afectate de crize pentru o societate mai bogată şi mai stabilă”, este implementat de CNTM, în parteneriat cu AFAM, cu susținerea UN Women, și finanțat de Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară.
Add a Comment