IMG_7004

Refugiate din Ucraina sunt instruite cum să genereze o idee de business pentru a-și deschide o afacere

50 de femei din Ucraina, care s-au refugiat în Moldova participă la sesiunea  de instruire precoaching  ”Generează o idee de business, inițiază o afacere”. Evenimentul, care va dura 3 zile, are ca scop dezvoltarea  de competențe în domeniul antreprenoriatului , ceea ce le va permite să transforme ideile de afaceri în acțiune.

Prezentă la eveniment, Domnica Stoianovska, Reprezentanta UN Women în Moldova a salutat participantele, reliefînd dedicația organizației pentru asigurarea egalității de gen și abilitării femeilor.  Domnica Stoianovska a evidențiat importanța atribuită procesului de susținere și  integrare socio-economică  a femeilor strămutate forțat și a trecut în revistă proiectele de suport operaționale și de perspectivă.

În debutul evenimentului, Carolina Bugaian, Președinta Consiliului Asociației Femeilor Antreprenoare din Moldova, a menționat că  comunitatea membrelor AFAM este ferm angajată în procesele de imputernicire economică a femeilor, susținând în particular creșterea potențialului antreprenorial și managerial. ”Acest seminar este o oportunitate de dezvoltare profesională, dar și o ocazie de schimb de informații și bune practici, incurajare reciprocă, motivare și networking”, a menționat Carolina Bugaian.

Traningul se va desfășura în perioada 5-7 iunie 2023.

Sesiunea  de instruire precoaching  ”Generează o idee de business, inițiază o afacere”, este realizat de AFAM, în cadrul proiectului „Abilitarea femeilor afectate de crize pentru o societate mai bogată şi mai stabilă”, implementat cu susținerea UN Women, și finanțat de Fondul Femeilor pentru pace și asistență umanitară.

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *