Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM) anunță lansarea programului „Suport pentru Femei Antreprenoare în Sectorul Îngrijirii Copilului”, desfășurat în municipiul Ungheni, Republica Moldova.
Programul se adresează femeilor care activează sau doresc să inițieze o afacere în domeniul serviciilor alternative de îngrijire a copilului și își propune să consolideze comunitatea antreprenoarelor din acest sector prin sesiuni de mentorat și sprijin reciproc, oferind un cadru sigur pentru schimbul de experiență, învățare și dezvoltare profesională.
Pe parcursul implementării programului, activitățile vor fi dezvoltate și adaptate în funcție de nevoile și provocările identificate împreună cu participantele, pentru a răspunde cât mai bine realităților din sectorul serviciilor alternative de îngrijire a copilului.
Prin acest program, femeile antreprenoare din sectorul îngrijirii copilului vor beneficia de oportunitatea de a face parte dintr-o comunitate activă de învățare și colaborare, orientată spre dezvoltarea unor servicii de calitate și sustenabile.
Înscrie-te completând formularul de înregistrare: Formular de înregistrare
Acest proiect este Implementat de Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM) în parteneriat cu proiectele Organizației Internaționale a Muncii (OIM) „Promovarea creării de locuri de muncă de calitate și a întreprinderilor durabile în sectorul îngrijirii și în sectoarele conexe” și „Consolidarea Păcii și Prosperității prin Leadershipul și Incluziunea Femeilor (Femei pentru Pace și Prosperitate)”, implementate cu sprijinul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).



