Membrele #AFAM au participat la International Business Women Forum 2019 alături de alte femei antreprenoare din România, Lituania, SUA, Moroco, Georgia, Israel, Canada.
În cadrul acestei conferințe, accentul a fost focusat pe promovarea antreprenoriatului feminin, preluarea bunelor practici în domeniul dezvoltării şi administrării afacerilor, precum şi asimilarea experiențelor statelor participante.
Republica Moldova a fost reprezentată de către fondatoarea AFAM, doamna Olga Melniciuc şi Preşedintele AFAM, doamna Angela Gladei, care au relatat cu lux de amănunte şi date statistice antreprenoriatul feminin în țara noastră, realizările majore ale AFAM şi propuneri de viitor.
Prezentăm sincere mulțumiri şi recunoştință Execelenței Sale Kestutis Kudzmanas, Ambasador Extraordinar şi Plenipotențiar al Republicii Lituania în Moldova şi Excelenței Sale Sergiu Mihov, care şi-au prezentat deschiderea şi suportul doamnelor antreprenoare.
Considerăm că, datorită speakerilor şi membrelor AFAM care au participat în cadrul forumului Adriana Arnăut, Iuliana Dumitraș, Lilia Cernei, Alina Ceban, Sabina Cerbu am reuşit să consemnăm noi cooperări şi să sporim nivelul de conştientizare asupra misiunii noastre în calitate de comunitate AFAM.