Pe 28 februarie, peste 90 de persoane au participat la un training online de marketing digital în afaceri, susținut de expertul Igor Barda.
Evenimentul a fost deschis de doamna Carolina Bugaian, Președinta Consiliului AFAM, care a adresat un cuvânt de salut participantelor, subliniind importanța competențelor digitale pentru succesul unei afaceri în era modernă. Doamna Cristina Trifan, project analyst la PNUD Moldova, a salutat inițiativa și a reiterat sprijinul pentru promovarea antreprenoriatului feminin, ca motor al dezvoltării economice durabile. La rândul său, doamna Elena Sinika, manager de proiect la Agenția pentru Inovație și Dezvoltare din Tiraspol, a apreciat colaborarea strânsă dintre femeile antreprenoare de pe ambele maluri ale Nistrului, evidențiind că parteneriatele și schimbul de experiență contribuie la consolidarea afacerilor locale.
Evenimentul a reunit membrele Asociației Femeilor Antreprenoare din Moldova, membrele Agenției pentru Inovație și Dezvoltare din Tiraspol, precum și antreprenoare din diverse regiuni ale țării: Ștefan Vodă, Găgăuzia, Rîbnița, Cantemir, Rezina, Strășeni, Anenii Noi, Rîșcani, Ocnița, Edineț și altele.
Sesiunea interactivă le-a oferit acestora strategii clare pentru promovarea afacerilor în mediul online, de la crearea campaniilor publicitare eficiente pe rețelele sociale până la utilizarea e-mail marketingului pentru a atrage și fideliza clienții. Participantele au descoperit cum să își crească vizibilitatea pe piață, să gestioneze bugete limitate și să implementeze tactici digitale care generează rezultate reale.
Femeile antreprenoare au apreciat nu doar informațiile valoroase prezentate, ci și exemplele practice și sfaturile concrete oferite – pași esențiali pentru a-și consolida prezența online și a-și dezvolta afacerile.
Acest eveniment a fost organizat în cadrul proiectului PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade), cu asistența financiară a Suediei și Marii Britanii.






