Tatiana Cociu: ”Creșele de tip familial sunt o soluție foarte așteptată de părinții cu copii mici, care încă nu pot merge la creșe sau grădinițe”

Tatiana Cociu este directoare la Grădinița ”Povestea” din orașul Nisporeni. Aici a venit imediat după studii. A muncit 11 ani în calitate de educatoare. Îi plăceau foarte mult copiii. Adora timpul petrecut cu ei. Mai târziu au apărut și proprii ei copii.  Nu era simplu, mai ales că anume atunci a și fost numită în calitate de director al grădiniței. Se gândea că nu va reuși. Copiii îi erau prea mici și aveau mare nevoie de ea. Dar i-au venit în ajutor buneiii. Ei au fost cei care au putut sta cu cei doi copii ai Tatianei. Pe atunci creșe de tip familial nu existau, spune zâmbind Tatiana.

Tatiana avea ambiții mari în calitate de de director. A fost numită în funcție în cea mai dificilă perioadă – anii 90. “Era foarte mult de lucru în acea perioadă. Din toate blocurile instituției activau doar o parte. Aveam doar trei grupe şi doar câţiva copii în grupă, inclusiv ai mei. Lipseau cu desăvârșire condiţiile necesare. Era frig, geamurile erau practic sparte.  Acoperişul curgea, nu era apă în grădiniţă, nu funcţiona sistema de canalizare”, își amintește directoarea grădiniței.

Nici un copil nu merită așa condiții, și-a spus atunci Tatiana, și a decis să caute, de unde putea, surse financiare pentru a reabilita grădinița. Ca să anticipăm puțin lucrurile vă spunem că timp de peste 20 de ani Tatiana Cociu a reușit să atragă milioane de lei investiții în Grădinița ”Povestea”, transformând-o într-un loc de poveste pentru copiii și locuitorii Nisporenilor.

“Primul proiect a fost unul foarte mare, mai mult de un milion, care avea inclus schimbarea reţelelor inginereşti interioare, a sistemei de canalizare şi apeduct şi inclusiv am reparat capital toate blocurile sanitare din instituţie. Am continuat reparaţia capitală exterioară a clădirii, a pereţilor şi lucrări de eficienţă a clădirii, acoperişul la toată grădiniţa a fost renovat şi termoizolat. Am creat în cadrul grădiniţei, iarăşi din cadrul unui proiect cu Ministerul Educaţiei, cu Fondul de Investiţii, un centru de educaţie incluzivă, în care să avem specialiştii necesari. Este vorba despre cadrul didactic de sprijin, despre logoped şi chinetoterapeut. “

Astăzi grădinița este frecventată de 300 de copii. Tatiana conduce un colectiv de 50 de oameni. În 2023 Tatiana Cociu a mai atras șase milioane de lei investiții în grădiniță. În anul 2021 președinta RM, Maia Sandu i-a conferit Tatianei Cociu medalia Meritul Civic pentru abnegație, profesionalism și pentru optimismul și creativitatea cu care muncește zi de zi.

După 30 de ani de activitate în domeniul educației timpurii Tatiana Cociu spune că ar mai fi nevoie de un serviciu alternativ în acest domeniu în Nisporeni. Creșe de tip familial.” Creșele de tip familial sunt o soluție foarte așteptată de părinții cu copii mici, care încă nu pot merge la creșe sau grădinițe”, susține  Tatiana Cociu. Și-a dorit mult să aducă acest serviciu în localitatea ei. A aflat despre ”Programul de suport privind inițierea serviciilor alternative de îngrijire a copiilor de tip familial”, lansat de AFAM,  în parteneriat cu organizația internațională de caritate Street Child și cu susținerea Organizației Internaționale a Muncii. Acest proiect urmărește implementarea unui model de furnizare a serviciilor de îngrijire a copiilor la domiciliu.

A participat la instruirile organizate și a fost prima dintre toate participantele care a obținut patenta în acest domeniu. Tatiana Cociu se numără printre cele 9 câștigătoare ale Programului, beneficiind de un grant de 3000 de euro pentru amenajarea spațiului creșei de tip familial. Tatiana intenționează să deschidă creșa de tip familial deja în luna iunie.

Vrea să testeze acest serviciu. Să vadă părțile pozitive și principalele provocări ale cestui model de educație timpurie. Între timp, deja, are mai multe solicitări de la părinții din Nisporeni care vor să-și aducă copiii la creșa deschisă de ea. Tatiana are o reputație notorie în localitate și știe că va asigura un serviciu de calitate și abia așteaptă să experimenteze noua oportunitate.