IMG_20220718_141904

Discuții cu dl Abdu Alkebsi, Director de Programe la Centrul pentru Întreprinderi Private Internaționale (CIPE)

Astăzi, 15 iulie 2022, AFAM a participat la întrevederea cu dl Abdu Alkebsi, Director de Programe la Centrul pentru Întreprinderi Private Internaționale (CIPE), care desfășoară o vizită în Republica Moldova.
CIPE, de comun cu alți parteneri implementează la moment în RM programul „Reducerea barierelor pentru împuternicirea economică a femeilor în Moldova”, pe marginea implementării căruia fost susținută crearea Alianței pentru abilitarea economică a femeilor din RM*, a cărui membru este și AFAM.
În cadrul întâlnirii a fost efectuat un schimb de opinii vizând procesele de abilitare economică a femeilor la nivel internațional și național, au fost discutate aspectele de activitate a organizațiilor membre ale Alianței, inițiativele de advocacy care urmează a fi implementate pe platforma comună, precum și perspectivele de viitor.
Evenimentul de lansare oficială a Alianței pentru abilitarea economică a femeilor din Republica Moldova, va avea loc la 25 iulie 2022.
_________________________________________________________________
”Alianța a fost creată cu suportul consorțiului Women and Girls Empowered (WAGE), Center for International Private Enterprise (CIPE) și Asociația Barourilor Americane Inițiativa pentru Supremația Legii (ABA ROLI), în cadrul inițiativei „Reducerea Barierelor în calea Abilitării Economice a Femeilor în Moldova”, finanțată de către Secretariatul Oficiului Departamentului de Stat al SUA pe Probleme Globale ale Femeilor (S/GWI).
Alianța la moment este reprezentată de 11 membri- asociații de afaceri, asociații ale femeilor de afaceri
și organizații ale societății civile din domeniul promovării drepturilor femeilor, care reprezintă diferite regiuni ale țării, inclusiv Regiunea Transnistreană și Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia. Următoarele asociații și organizații sunt la moment membre ale Alianței: Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM), Asociația Femeilor de Afaceri din mun. Bălți (AFA Bălți), Asociația Femeilor Profesioniste și de Afaceri din Moldova (BPW), Asociația Patronală din Industria Ușoară din Moldova (APIUS), Asociația Antreprenorilor cu Dizabilități din Moldova „Abilități Europene fără Limite” (AEFL), Centrul de Antreprenoriat și Politici Economice (CAPE), Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), ONG „Stimul”, ONG „Resonance”, ONG „Vesta”, ONG „Women’s Initiatives”.

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *